Frământările Carminei. Despre începuturile cunoașterii

Carmina își rezemase umarul pe tocul ușii de la intrarea în sala de clasă. Asculta fascinată prelegerea ținută de profesor. Se succedau în mintea sa, ca într-un carusel al cunoașterii, imagini ale evenimentelor descrise cu măiestrie de acesta. Urmărea, cu ochii minții, cum primii oameni care au stapanit focul îl foloseau pentru a se încălzi în nopțile reci și pentru a ține sălbăticiunile la distanță de intrarea în peșteră. Voiajul îi fusese însă întrerupt de vocea răgușită a profesorului: -Te invit să te alături grupului de studiu, Carmina. -Multumesc! Se pare că imaginația a început să alerge zburdalnică pe potecile fascinante ale trecutului iar prelegerea dumneavoastră a reușit să încropească în mintea mea o întrebare. -Să o auzim, spuse profesorul. -Am putea stabili un punct de început al cunoașterii? -Începutul cunoașterii!? Interesant. Ar putea fi momentul în care curiozitatea a învins frica, raspunse profesorul.