Din când în când, trişti, norii le îngână
trecând agale peste vârfuri coapte
de brazi retraşi la margine de noapte.
De le-ai privi, ţi-ai aminti îndată
de sentimentele rănite cu o şoaptă
ce, furişându-se pe la ureche,
te-a îndepărtat de sufletul pereche.
Dar e târziu şi noaptea e întreagă.
Nici ea, nici luna nu pot să-nţeleagă
cum sufletul se întristează ades,
aflându-și alinarea într-un vers
pe care norii triști îl mai îngână
sub lacrimile petelor de lună.
Comentarii
Trimiteți un comentariu