Să nu mă uiţi în dimineaţa rece
cu flori de ceaţă îngânând văzduhul,
când lumea-ncremenită îşi trage duhul,
iar fantomatic luna o petrece.
Şi nu uita în zilele pustii,
când naşti fărâme de eternitate,
să-mi laşi aminte un buchet de şoapte
pe care să-l admir pân' ai să vii.
Să nu mă uiţi în serile timide,
îmbujorate-ntr-un apus de soare,
când, încropită dintr-o nonculoare,
te cuibăreşti în gândul meu cuminte.
Să îmi rămâi când noaptea se apleacă
peste conturul codrilor de brazi.
Cu fibra caldă a versului să lauzi
firescul clipei care ne încearcă.
Cristian Marius
Comentarii
Trimiteți un comentariu