Nu mai pot de dor, iubito, ca un zeu căzut în mare
mă agăţ de fiorduri albe de prin barba lui Odin.
Înotând, fără de vlagă, spre pierdutele drakkare,
las să gâlgâie grumazul sub pocalele cu vin.
Înecat în saramura mărilor întunecate
nu credeam să mor, iubito, ca vikingii din poveste,
contemplând la sânul alb al valkiriei în noapte,
dar lăsându-te prea ninsă şi uitată, fără veste.
Nu mai pot de dor iubito, ca o umbră te cuprind,
ca un corb cu ochiul aprig năvălesc asupra ta
evadând din luntrea morţii ce se mistuie pe grind,
aprinzând în mine spaima gândului că m-ai uita.
Comentarii
Trimiteți un comentariu